(fără titlu)

Astazi, duminica, satula de seriale, mancare, desert, linistea din casa si de afara, am spus sa intru pe blogul meu (daca ma mai pot numi un om cu drept la blog) si am ramas socata sa vad ca nu am mai postat de aproape doua luni.

Nu am mai postat de anul trecut si ma intreb cand a trecut acest timp si cum?

Incerc sa imi recapitulez evenimentele care s-au intamplat si realizez ca sunt atatea despre care puteam scrie, pe care le puteam impartasi cu tine, cu mine insami, poate era mai bine pentru mine sa le scriu si sa le recitesc de cel putin doua ori (corectand postarea), decat sa nu spun nimic si sa raman in umbra, in trecutul celor intamplate. Am fost acasa de doua ori, am avut o vacanta de iarna de doua saptamani, in care trebuia sa ma bucur de Craciun si de Revelion incarcandu-mi bateriile. Insa nu am avut ocazia sa fac asta, am fost mult mai preocupata de alte lucruri (nu stiu care ) decat sa ma bucur de bradutul frumos impodobit de nepotica noastra (cred ca o data m-am uitat la el ; trist nu?) sau de Revelion cand imi doream mai mult sa ajung sa dorm decat sa petrec undeva, cu cineva.

Am inceput munca precum un taifun, nici nu mai stiu cate idei inovative mi-au strabatut mintea si simtirile, cate planuri pentru urmatoarele luni, planuri pe care va trebui sa le materializez, cate sedinte, cate frustratri, cate regerte, cate bucurii, cate neajunsuri, cate ajunsuri, cate coduri galbene si portocalii, cata zapada, cat frig, cate sageti, cate rautati si dintr-o data… liniste…

Simteam nevoia acestei linisti… Acum inteleg mesajul FB al bunei mele prietene Simone si ma voi revansa cu toate cele fagaduite

Etichete:blog, Crăciun, duminică, FB, liniste, muncă, Revelion, Simone