enigma ”brunetului”

11/10/2015 § Lasă un comentariu

De ceva vreme mă tot gândesc cum aș putea să îmi refac intrarea în lumea ”nevăzută” a scrisului pe blog, iar astăzi mai mult ca oricând am simțit nevoia să reîncep să aranjez literele în cuvinte, cuvintele în fraze și frazele în… povești.

 

Prima poveste se destăinuie într-o zi de toamnă, cam ca aceasta, în care ploaia bate timid în pervazul alb și ușor prăfuit, într-un oraș mare… să spunem într-o capitală de țară est-europeană.

Dar totul nu se întâmplă afară, nu, suntem într-o cămăruță dintr-o casă veche aparent nou-spoită cu lavabilă albă, ușor crăpată pe marginile tavanului, undeva aproape de centrul orașului. Era unul din acele momente în care timpul se oprește, singurele metode de măsură fiind sentimentele și senzațiile. Este lesne de înțeles faptul că nu mai realizezi cât de ”devreme” sau ”târziu” este afară, care sunt pozițiile soarelui sau a lunii pe cer. Dar până la urmă cui îi pasă? Ei bine, în această lume atât de ruptă de spațiu și timp, apar două mâini însumând zece degete nici prea lungi, nici prea scurte, nici prea groase, nici prea subțiri, doar unul fiind diferit, altfel decât celelalte nouă. Într-o mulțime de ”blonde”, mijlociul mâinii stângi este brăzdat de un ”brunet”, un fir de păr negru. Asta îl face mai bun sau mai rău? Oare blondele ce spun despre curajul singurului brunet din zonă? Va supraviețui până într-un final?

Bine m-ați regăsit! 🙂

29/01/2013 § Lasă un comentariu

Astazi mi s-a reconfirmat faptul ca subiectul „tata” este unul dintre cele mai sensibile ale vietii mele. Am citit un articol al Oanei Sandu despre relatia ei cu tatal ei, 10 pagini pe care le-am mancat impreuna cu salata mea de humus.

De doua nopti nu mai pot dormi. Sunt in pat, intinsa, cu ochii inchisi semi-inconstienta, visez aiureli si ma trezesc cam la fel de obosita pe cat ma pun la somn seara. Si asupra muncii isi lasa amprenta aceasta situatie, caci am nevoie de o concentrare dubla si de un timp mult mai mare sa imi duc la bun sfarsit treaba. Nu am chef sa mananc, sa beau apa… noroc ca mi-am impus la inceputul anului sa ma ingras (sunt unica in felul meu 😀 ) si mandria aceasta a mea ma impinge sa merg sa imi iau si sa arunc in mine cat mai multa si diversificata mancare (acum mi-am amintit ca mai am in frigider o budinca sa o mananc pana plec).

Daca inainte nu lasam sa treaca de 12:30 sa merg sa imi cumpar pranzul, astazi undeva dupa 13 ma mobilizez cu plasa de panza pe umar, nici chef sa imi pun caciula in cap nu am avut; cum eram asa am plecat… Mi-am luat o amestecatura de salate si ajung in bucatarie singura, toata lumea deja mancase pana la 14:30, moment numai bun pt a stau eu cu mine si foile mele tocmai listate. Dupa prima fraza a articolului „Dupa ce mi-am trait mai mult de jumatate din viata urandu-mi tatal, am deci sa-l reintalnesc.” am constientizat ca nu va fi o lectura usora.

Nu stiu cand mi-am terminat salata cu de toate (nu stiu de care era… mi-a placut cum arata pe raft 😀 ) si cand am inceput humus-ul; cred ca la prima lacrima cazuta in humus…

Nu pot spune ca experientele mele cu tata au fost atat de dure ca si ale Oanei, insa stiu exact ceea ce simte, vizualizez foarte bine fiecare episod amintit de ea: dorinta de despartire la cativa ani de la casatorie, mutatul tatalui in alta camera,vesnicele inversunari intre cei doi parinti, momentul divortului si hotararea de a se infaptui intr-un consiliu de familie, ideea „voi numai bani vreti de la mine”. Eu nu am avut parte insa de raceala tatalui atata timp cat a locuit in casa cu noi, era modelul meu de barbat, eram Ionutza lui (de 10 ani numai fratele meu imi mai spune uneori asa). Eu m-am lovit de individualismul lui odata cu divortul si cu ideea de a-si reface viata, una separat de a noastra (prin viata noastra ma refer la viata eu, fratelo si tata), viata din care daca vrem sa facem parte trebuie sa fim intr-un anumit fel si clar, nu pe primul loc. Astazi mai vorbim la zilele noastre, sarbatori si daca ma mai taie mintea sa dau eu un telefon.

Finalul povestii Oanei, cred ca va veni si in cazul meu. Un moment in care lui ii va parea rau, tuturor le pare rau mai devreme sau mai tarziu…

Where Am I?

You are currently browsing entries tagged with poveste at Cenușăreasa.

%d blogeri au apreciat asta: