enigma ”brunetului”

11/10/2015 § Lasă un comentariu

De ceva vreme mă tot gândesc cum aș putea să îmi refac intrarea în lumea ”nevăzută” a scrisului pe blog, iar astăzi mai mult ca oricând am simțit nevoia să reîncep să aranjez literele în cuvinte, cuvintele în fraze și frazele în… povești.

 

Prima poveste se destăinuie într-o zi de toamnă, cam ca aceasta, în care ploaia bate timid în pervazul alb și ușor prăfuit, într-un oraș mare… să spunem într-o capitală de țară est-europeană.

Dar totul nu se întâmplă afară, nu, suntem într-o cămăruță dintr-o casă veche aparent nou-spoită cu lavabilă albă, ușor crăpată pe marginile tavanului, undeva aproape de centrul orașului. Era unul din acele momente în care timpul se oprește, singurele metode de măsură fiind sentimentele și senzațiile. Este lesne de înțeles faptul că nu mai realizezi cât de ”devreme” sau ”târziu” este afară, care sunt pozițiile soarelui sau a lunii pe cer. Dar până la urmă cui îi pasă? Ei bine, în această lume atât de ruptă de spațiu și timp, apar două mâini însumând zece degete nici prea lungi, nici prea scurte, nici prea groase, nici prea subțiri, doar unul fiind diferit, altfel decât celelalte nouă. Într-o mulțime de ”blonde”, mijlociul mâinii stângi este brăzdat de un ”brunet”, un fir de păr negru. Asta îl face mai bun sau mai rău? Oare blondele ce spun despre curajul singurului brunet din zonă? Va supraviețui până într-un final?

Bine m-ați regăsit! 🙂

06/11/2012 § 4 comentarii

Plimbarea mea la Cluj chiar daca nu mi-a adus raspunsurile pe care le tot caut de cateva luni, cu siguranta mi-a adus acea liniste ardeleneasca ce ma caraterizeaza si pe care o pierd mai devreme sau mai tarziu in toata agitatia cotidiana.

Asa cum am spus intotdeauna, cel putin cateva zile pe an trebuie sa ajung pe acele meleaguri pentru a ma incarca. Iar cele trei zile petrecute acolo, si-au atins scopul macar din acest punct de vedere. In prima zi de munca, desi se pravaleau toate pe mine, mi-am pastrat in permanenta calmul si surprinzator am si reusit sa duc la bun sfarsit cam tot ce imi propusesem.

In continuare in mintea mea se invart o sumedenie de ganduri, de idei, posibile decizii, urmate de scenariile aferente. Nu mai dorm noaptea cum dormeam odata… Daca inainte nu puteam trai fara minim 8 ore de somn pe noapte… acum constientizez ca 6-7 sunt deja lux si sa fiu fericita daca le numar…

Aseara am mirosit prima data toamna, a fost prima data cand am continetizat ca da, este toamna si mai curand decat ma astept va fi iarna. Era trecut de 5 si deja era noapte pe strazi…

Acum ma uitam pe geam si intr-un oftat am observat ca este prima data dupa foarte mult timp, cand cerul nu mai este albastru simplu… incepe sa fie strabatut si de nori pufosi…

Cred ca imi placea mai mult albastru…

Jurnal de sentimente

29/10/2012 § 4 comentarii

Incep o saptamana de concediu.

De cand am vizitat prima data Sinaia, asta se intampla intr-o vara, mi-am dorit sa o cunosc si toamna. Imi place Sinaia, insa cred ca toamna m-as indragosti irecuperabil de ea.

Astfel, inca din vara imi facusem planuri ca in ultima saptamana din octombrie sa merg la Sinaia. Mi-am dorit mult sa merg singura, sa pot sa fiu doar eu, gandurile si sentimentele mele; sa vorbim de acea relatie senzoriala unu la unu, iar al treilea era deja prea mult, al treilea imi putea lua mintea de la scopul vizitei mele. Vremurile s-au schimbat, eu trec prin schimbari semnificative ca si individ, si planurile s-au schimbat la randul lor. Astfel, ca astazi voi pleca spre un alt loc drag sufletului meu, defapt cred ca este casa sufletului meu, Cluj Napoca.

Bunicii mei sunt destul de batrani, fratele meu s-a mutat de curand si el din oras si am hotarat sa petrec ceva timp pretios in compania lor. Si de aceasta data am vrut sa fiu singura, pentru a simti si eu si ei ca vom trai cateva zile ca si odinioara, nepoata si bunici. Vreau sa experimentez unele dintre cele mai pure trairi posibile, sa ma intalnesc cu oameni dragi, sa fac lucruri dragi, sa vizitez locuri dragi, sa respir fiecare clipa si sa ma incarc, mai ales, spiritual.

Acestea fiind spuse, voi tine un jurnal zilnic de sentimente in care sa impartasesc cu voi trairile din zilele care urmeaza si, mai ales, sa incerc sa imi regasesc calea.

Pana una alta, eu zic sa incep cu o calatorie de mai bine de 10 ore cu trenul 🙂

04/10/2012 § 4 comentarii

Se făcea că era o seară de miercuri, de toamnă, după un film de mult aşteptat vizionat. Vorbărie în maşină, mai mult sau mai puţin utilă… ai observat că uneori ne trezim vorbind degeaba şi fără sens?

Radio-ul pornit, cânt una, alta, fredonez printre propoziţii simple, dau din mâini, simulez un dansez slab pe scaun, până când aud acordurile de mai jos. Am rămas vrăjită. S-a făcut acea linişte despre care se povesteşte adesea în maşină şi am sorbit cu sete fiecare cuvânt, fiecare sunet al piesei şi mă pot declara îndrăgostită de vocea băiatului acesta. De atunci tot aştept ceva pe YouTube să pot să o ascult în voie şi aseară s-a produs minunea.

Hrană sufletească…

 

* Iată că am reajuns la performanţa de a insera şi un clip în post, îmi revin  🙂

Dimineti magice

16/11/2011 § 2 comentarii

Dupa atat de mult timp in care nu am mai scris mare lucru, imi este atat de greu sa incep… nici nu stiu cu ce.

Astfel, avand in vedere motivul care m-a manat sa scriu astazi, aici, voi incepe printr-o leapsa primita de la buna, simoneciel 🙂  , despre diminetile mele.

Din punctual meu de vedere, dimineata in sine este unul dintre cele mai frumoase fenomene care se petrec pe aceasta frumoasa planeta. Este momentul in care privirea iti este luminata, totul se trezeste la viata, se incalzeste, iar viata capata o alta dimensiune. O pot compara cu o primavara frumoasa dupa o iarna lunga…

Cu toate acestea avand in vedere faptul ca sunt o mare iubitoare a somnului si a faptului ca nu sunt o consumatoare de cafea-elixirul diminetilor tuturor- (imi face mai mult rau decat bine), diminetile mele poate nu suna la fel de caracteristice precum ale multora dintre voi.

Astfel, prefer sa vorbesc despre diminetile pe care le iubesc cel mai mult: diminetile de vacanta, mai ales cele de pe malul marii, scaldate in soare, diminetile racoroase dintr-o cabana de munte, cu lemne pocnind in soba, diminetile de week-end lenes de toamna-iarna, mereu intunecate.

Ador diminetile in care ploua si nu trebuie sa ies din casa, sa ascult muzica lui Kate Melua sau Regina Spektor, sa stau cuibarita in pat, eventual cu o carte preferata sau cu laptop-ul in brate. Nu cred ca as prefera sa stau on-line; lipsa internetului din ultima perioada m-a facut sa imi dau seama ce frumoasa este viata simpla, fara internet, fara tv, sincer ma simt mai linistita, mai calma, am la dispozitie mai mult timp pentru mine si familia mea 🙂

Sa revin.

Insa diminetile din zilele de Craciun sunt preferatele mele. Nu conteaza ca ninge afara (nu sunt o iubitoare a iernii 😀 ), ca este rece, nu conteaza ca dormim inghesuiti undeva pe la cineva acasa, conteaza ca sunt langa persoanele dragi, cu un brad impodobit in casa, adulmecand arome de portocale si prajituri.

Iar secretul tuturor acestor dimineti este faptul ca sunt mereu inconjurata de oameni dragi inimii mele, iar personajul principal este Sorin 🙂 Oricata mare ar fi in peisaj si simtiri, fara ca el sa ma trezeasca mereu devreme sa merg la plaja, nimic nu ar avea aceeasi insemnatate. Oricat de mult munte ar fi, daca nu ar fi el care sa puna lemnele pe foc pentru ca eu sa ma trezesc in incomparabilul pocnit al sobei, vraja de munte ar disparea. Diminetile de week-end tomnatic nu ar fi la fel, fara grisul in lapte facut de dragul meu sot. Iar diminetile de Craciun nu au cum sa fie magice fara prezenta lui in fiecare moment.

Diminetile imi sunt grele si somnoroase, insa gandul ca fiecare dimineata grea este urmata la un moment dat de una magica, precum cele descrise mai sus, ma face sa le iubesc pe toate si sa ii multumesc in pluc soarelui ca rasare, imi incalzeste si lumineaza zi de zi existenta.

 

Nu stiu cui sa dau aceasta leapsa, insa cu siguranta vor exista doritori care sa ne povesteasca despre diminetile lor magice. Liber la dimineti! 🙂

 

O nouă săptămână

24/05/2011 § Lasă un comentariu

Am fost la Cluj. A fost o experienţă faină şi folositoare pentru ceea ce fac eu în acest moment. Erau unele lucruri pe care le ştiam deja, însă erau şi lucruri care mă vor ajuta să îmi îmbunătăţesc munca pe viitor, mi-au șlefuit un pic talentele mele deja existente.

Îţi dai seama că toată această bună dispoziţie a fost încărcată şi de faptul în sine că am fost la cei dragi mie, în ciuda faptului că nu am reuşit să petrec mai mult timp cu ei, mă bucur că mă văd tot mai des şi mă bucur şi eu de prezenţa lor atât de dragă şi de efemeră. În ciuda oboselii cronice deja, am fost atât de fericită şi m-am simţit ca şi peştele prin apă.Vremea m-a ajutat enorm în susţinerea stării mele de spirit, oameni frumoşi şi inteligenţi care m-au ajutat să evoluez un centimetru în lungul drum la care m-am înhămat, poate şi pisica fratelui m-a ajutat să las de-o parte energiile negative din jur 😀

Însă ca şi orice lucru frumos în lumea aceasta, această experienţă s-a terminat repede şi am mers acasă, în Vale. În prima zi am sărbătorit ce am avut de sărbătorit la iarbă verde, făcând planuri pentru ce a mai rămas din vara aceasta ca şi concediu, vom merge din nou pe Dunăre la mijlocul lui august, ne vom încărca bateriile pregătindu-ne pentru ceea ce ne va aștepta în această toamnă, căci avem ceva planuri măreţe, însă toate la timpul lor. Ne-am mai petrecut timpul şi cu fino-nepoţica; mi se confirmă încă odată că există o legătură foarte strânsă între mine şi ea, nu ştiu dacă datorită faptului că am botezat-o sau că sunt blondă ca şi mama ei, însă în ciuda faptului că nu m-a mai văzut de o lună atunci când mă vede şi interacționez cu ea, nu plânge, nu este agitată, chiar după primele 30 de minute râde, se cere în braţe şi chiar mă lasă să o adorm foarte detașată; lucruri care cu Sorin nu se prea întâmplă, spre supărarea lui.

A fost lung, am ajuns luni la birou direct de pe drum, însă cu mari satisfacţii în suflet.

Astăzi voi fi la Parlament să sărbătoresc Ziua Europeană a Parcurilor, unde va fi expusă o expoziţie foto din cadrul Parcurilor naţionale mioritice. Îmi doresc ca fiecare dintre noi, mai devreme sau mai târziu, să ne trezim din acest somn profund al ignoranţei şi al nepăsării şi să preţuim ceea ce avem, mai ales în ceea ce priveşte natura, mediul în care vieţuim. Este esenţial să începem să fim responsabili cu acţiunile noastre şi să învăţăm că paşii mici sunt esenţiali într-o evoluţie, cu condiţia să îi faci. Îmi doresc ca cei care vor fi prezenţi la expoziţie să pună mai mult preţ pe frumuseţile ţării noastre, să ia măsuri pentru păstrarea şi protejarea acestora, deoarece este lumea unde vor trăi generaţiile viitoare.Trebuie să ne trezim şi să adoptăm o poziţie în acest sens.

UpDate: Tocmai ce m-am întors şi ţin să specific că a fost mai pozitiv decât mă aşteptam să fie. Printre mulţi oameni din mediul forestier şi silvic, am văzut şi personalităţi cu care suntem obişnuiţi din diferite medii, cum ar fi Mircea Albulescu, Camelia Şucu, Ivan Paţaichin, Elisabeta Lipa, Coco, fata care a reuşit să spargă multe recorduri în ceea ce priveşte alpinismul şi explorarea munţilor, trebuia să mai ajungă şi Critian Ţopescu şi Florin Piersic, însă nu am avut acest noroc. Expoziţia noastră fotografică cu imagini din Parcurile Naţionale şi Naturale a fost minunată, trebuie să recunosc că până acolo nu am mai văzut-o la un nivel aşa mare, chiar dacă audienţa a fost puţin interesată de a vizualiza aceste câteva incursiuni în lumea sălbatică, frumoasă pe care trebuie cu preţul vieţii fiecăruia dintre noi să o protejăm.

Cugetări solare

31/03/2011 § 4 comentarii

Sunt o mare iubitoare a soarelui. Încă de când studiam absorbită cultura egipteană, mai mult din pasiune, decât obligativitatea de a învăța lecția pentru ora de istorie, am fost fascinată de importanța pe care egiptenii antici o dădeau Soarelui, zeului suprem. Toți prietenii știu că pentru a mă impresiona cu un cadou, cu o carte sau obiect ce ține de Egiptul Antic nu dau niciodată greș.

Sincer, nu vreau să vorbesc despre rădăcinile diverselor studii pe această temă, conform cărora fie ei se rugau la o entitate mult înaintată intelectual și evoluționist care a venit din cer și a plecat în cer cu un obiect strălucitor, este mult prea multă controversă care nu o va elucida nimeni, eu vreau să mă gândesc la latura romantică a acestei povești, soarele în sine este cel datorită căruia noi existăm pe această planetă. El ne oferă temperatura necesară viețuirii noastre în condiții normale, el ajuta întreaga natură în sine să se dezvolte.

Mie încă de mică mi-a plăcut să mă las îmbrățișată de soare, alintată de razele lui, inclusiv iarna. Erau dimineți în care stăteam minute în șir în dreptul ferestrei cu ochii închiși lăsându-mă purtată de căldura soarelui într-o lume mai bună. Ador soarele mai ales primăvara și toamna când mi se pare un moment de adevărat răsfăț să mă las sărutată de razele lui. Dacă mă gândesc bine, una dintre deciziile cele mai importante din viața mea din ultima vreme am luat-o în urma mângâierilor razelor soarelui într-una dintre cele mai deosebite zile din viața mea (foto); și a fost o decizie bună; iar de aceasta îmi amintesc, cine știe în ce fel mi-a mai înfluențat viața și nici nu am realizat…

Abia aștept să apară și iarba, să-mi iau o pătură, undeva într-un foișor de pădure, la un picnic (fără grătare!), o carte bună, un suflet drag lângă mine și cred că am descris una dintre cele mai reușite zile pe care le-aș putea avea.

Astăzi am văzut acel soare, încă iarba lipsește, dar vine ea; toate la timpul lor… Și m-am simțit bine, liniștită; parcă și drumul până acasă mi s-a părut mai scurt și mai lin, revista mai interesantă, oamenii mai buni și vântul de afară mult mai lin. 🙂 Pe tine te-a mângâiat soarele astăzi?

Where Am I?

You are currently browsing entries tagged with toamnă at Cenușăreasa.

%d blogeri au apreciat asta: