14/03/2013 § 2 comentarii
In drum spre casa, in aceasta seara ascultam piesa aceasta.
Este foarte cunoscuta, foarte fredonata, insa pe fondul oboselii de peste zi, de peste timp, a vremii mohorate, a amurgului, mi-am dat seama ca sunt departe de multe lucruri.
Sunt departe de o multime de oameni dragi; pornind de la rude, de la amici din trecut, pana la fosti colegi de facultate. Am o lista scurta de oameni de care imi este foarte dor si cu care nu mai apuc sa ma vad, aud sub nici o forma. Fiecare dintre noi suntem prinsi cu celelalte vieti ale noastre care nu prea mai au legatura cu ziua de ieri.
Sunt departe de locuri dragi. De orasul de bastina imi este dor intr-o mica parte, poate de locuri incarcate de amintiri ma simt mai legata si imi starnesc unele tresariri si sentimente. Insa de Cluj imi este cel mai dor in lumea aceasta. Sunt momente in care simt ca ma sufoc oriunde as fi de dor; nu mai am nici un pic de rabdare in nimic din ce fac, liniste, stiu doar ca trebuie sa ajung in Cluj, sa trag o gura buna de aer acolo, sa ma incarc si apoi pot functiona aproape normal.
Insa cel mai dureros este atunci cand esti departe de actiuni ale trecutului, de situatii care au trecut si nu se vor mai intoarce. Situatii de care poate ai profitat sau nu, te-ai bucurat sau nu, insa ele au avut loc si si-au lasat o amprenta asupra ta si a vietii tale de astazi. Cum am mai spus, nu sunt omul regretelor, dar as minti sa spun ca nu ma uit de multe ori in spate si ma intreb ce ar fi fost „daca” sau de ce nu am facut eu altfel? Zilele acestea am niste trairi atat de mari la gandul ca nu am profitat de prezenta mea in cadrul job-ului la un festival de muzica, cu atat mai mult cu cat era exact genul meu de muzica 😀
So far away from me, so far a just can’t see…
Ce vrăji am mai făcut în ultima vreme…
21/03/2011 § 4 comentarii
Încă din alte posturi, oameni care mă cunosc personal sau nu, prieteni de blog sau simpli friends pe FB, știu că eu am o slăbiciune pentru mediul ONG-ist. Mereu am crezut ca sunt făcută pentru un astfel de mediu.
Totul nu are neapărat o valență materială excesivă, normal că în societatea aceasta fără partea materială nu poți trăi, însă nu există o presiune prea mare în acest sens. Din păcate sau din fericire, am avut ocazia să lucrez în diferite medii și mereu m-am văzut făcând parte dintr-un ONG sau din mediul academic. Academic vorbind, este mai dificil, deoarece nu m-am identificat cu mai nimic din toată această poveste în București, iar pentru a face parte din mediul academic clujean, este un pic mai dificil. În ceea ce privește mediul ONG-ist, aici începe provocarea. 🙂
De o lună și jumătate fac parte din minunata echipă care se ocupă de organizarea Earth Hour din acest an în România. Ce este Earth Hour? Ei bine, este o companie de conștientizare a necesității neirosirii energiei electrice, apei și în general, atragerea atenției asupra faptului că trebuie să devenim mai responsabili în ceea ce privește mediul înconjurător. În acest sens, în fiecare an, în ultima sâmbătă din martie, seara între 20,30-21,30, toata lumea este invitată să stinga lumina, preț de o oră; pentru mai multe informații te invit aici. Care este rolul meu în toată această poveste?
Ei bine, am depus un CV pentru a deveni voluntar în această campanie și situația în sine m-a dus către un Internship în cadrul Departamentului de Comunicare. Fapt care m-a bucurat și mă bucură, deoarece eu mi-am dorit foarte mult să învăț mai multe în ceea ce privește comunicarea și social media, dorindu-mi să fac acest lucru pe mai departe. Deci, de aproape două luni sunt acolo unde îmi place, făcând ceea ce îmi place și învățând cât mai multe.
Această experiență mă schimbă considerabil ca și om, fapt care mă bucură realmente mai ales că toate aceste schimbări sunt pozitive; am început să nu mai folosesc liftul deloc, să am alt regim de mâncare, să mă gândesc mai mult la viitorul meu și ceea ce îmi doresc să aibe urmașii mei și cum pot schimba lumea. Știu că poate sună idealist, te rog nu îmi spulbera visele și speranțele că fiecare dintre noi poate schimba ceva în această lume și totul depinde deciziile pe care le luam individual. În sine toată această campanie la care lucrez în echipa Earth Hour mă face să am speranță.
Timpul…
07/03/2011 § 2 comentarii
După aproximati două zile petrecute prin Cluj, am ajuns la concluzia că nimic nu se schimbă foarte mult în acest peisaj… poate numai eu 🙂
Pe străzi plimbându-mă am dat din prima peste o fata cu probleme mentale, peste care dădeam și în zilele de studenție; stând la stop îmi oferea o floare ca ulterior să vină să îmi ceară bani pe ea. Dacă nu îi dădeai, îți smulgea floarea din mână și făcea un tărăboi monstru. Din câte am înteles în zilele de astăzi face negoț cu Adevărul de seară (ziar gratuit). Aceleași clădiri, aceiași oameni cu aceleași deprinderi, aceeași mâncare cu același gust. Poate chiar frustrant să vezi că unele lucruri nu se mai schimbă niciodată.
În același timp cred că tocmai de aceea îmi doresc să revin mereu aici, pentru a revedea la o anumită perioadă ceea ce odată vedeam zilnic și ceea ce îmi plăcea. Localuri mirifice pe care le adoram și le ador, unde mi-am petrecut multe momente frumoase cu o ciocolata caldă cu chilli în față 😉 Îmi pare rău însă că timpul trece și lasă urme adânci peste persoanele dragi mie, bunicii care sunt tot mai bătrâni și tot mai triști, mi se rupe sufletul când îi aud vorbind despre sfârșitul iminent și resemnarea cu care o fac, îmi pare rău să văd cum unii se degradează în timp și din oameni devin neoameni, când materialul devine primordial și uiți să spui un mulțumesc sau cel puțin să ai o atitudine umană și demnă pentru niște oameni care te-au făcut ceea ce ești astăzi, nu contează că sunt fie buni, fie răi. Mă întristează să îi văd suferind acum când ar trebui să își trăiască bătrânețea în pace. Deși trebuie să recunosc că deja de la o anumită vârstă totul devine o dramă oricât ți-ai dori să nu fie așa.
Cu toate acestea mă bucură mult să îmi revăd prietenii, dragii mei prieteni alături de care nici nu știu cum zboară câteva minute, ore, mulțumesc dragii mei pentru minunatul timp pe care l-am petrecut în compania voastră. Abia aștept să repetăm escapada 🙂
Înseamnă maturitate?
01/03/2011 § 2 comentarii
Teoretic, astăzi a început primăvara, practic, astăzi am înghețat la fel de mult ca și ieri 😀
Aseară, așa ca și înainte de această zi înmiresmată cu arome de frezii, narcise, ghiocei, lalele și zambile,… am fost la concertul Bere Gratis. Vechii prieteni cred că știu deja că am o slăbiciune pentru această trupă și nu i-am ratat nici la ultimul lor concert de acum doi ani, despre care am mai povestit cu altă ocazie. Astfel, cum puteam să îl ratez pe cel de anul acesta? 😀
A fost superb, nici nu mă așteptam să fie altfel… Tehnic vorbind concertul a durat aproximativ două ore, s-a cântat live, au fost si o serie de invitați care au cântat alături de Mihai (vocalistul trupei) diverse piese cunoscute ale band-ului (Guess Who, Paula Seling, Gheorghe Zamfir, Robert Turcescu… dacă mi-a scăpat cineva, completează tu lista), lumini, sunet… Însă am conștientizat faptul că eu am crescut împreună cu ei și viceversa. Dacă acum 10 ani se vorbea despre mare, fete, studenție, mișto… acum vorbim despre probleme sociale, cum ar fi drogurile și violența în școli cu speranța de a le îndrepta, vorbim despre sentimente supreme, nu doar despre povești și valuri ale tinereții, cu frica de a-i spune ce simți, nebunie, despărțire, depărtare, vorbim despre ceea ce s-a sedimentat în timp. Deja a trecut la alt nivel și îmi place să cred că evoluez cu fiecare album al lor, ajungând tot mai departe și caracterizându-mă tot mai mult; cred că sunt pe drumul cel bun 🙂 În acest sens, acum îmi trece prin minte ultimul lor extras de pe albumul cel mai nou, Stai pe același drum, care descrie atât de bine ceea ce îmi transmitea soțul meu în vară printr-un clip realizat pentru filmarea nunții… Este impresionant…
Să nu mai vorbesc de modul de a mă manifesta la concert; am evoluat și aici… nu mai țip, nu mă mai agit cum obișnuiam să o fac, pur și simplu mă las purtată de val la alt nivel, da… cred că înseamnă maturitate 🙂
Reflectări politice
31/01/2011 § 2 comentarii
A trecut și ultimul week-end din luna ianuarie. Nu știu ție, însă mie mi se pare că aceasta realmente a zburat prin fața ochilor mei. A fost un week-end în care mi-am cam programat urmatoarele luni în ceea ce privește activitatea mea de bază, însă despre aceasta pe parcurs, am vrut cu ardoare să organizez un pic lucrurile prin casă și să fac un pic de ordine prin dulapurile mele și ale soțului, căci în curând va trebui să ne mutăm și totuși nu vreau să mut dintr-o partea în cealaltă lucruri inutile pe care nu le mai folosesc de foarte mult timp; am reusit să fac primul tiramisu din viața mea. A fost o provocare, însă pe care, zic eu 😀 , am onorat-o foarte bine. Am fost alături de un cuplu, prieteni de-ai noștrii, la târgul de nunți foarte mediatizat și care nu a fost nici la jumătatea nivelului celor din anii trecuți.
Astfel, după două zile destul de agitate și de încărcate cu activități de tot felul și după un duș bine meritat, m-am pus și eu să îmi obosesc de tot neuronii la tv. Filme peste filme, nici unul care să-mi atragă atenția în mod deosebit, emisiuni care mai mediocră ca și cealaltă (emisiunea de bingo cu pricina și-a început show-ul cu o manea de toată frumusețea însufleșită de Vali Vijelie 😀 ), astfel am poposit pe programele de știri. Pe Antena3 aceleași teme gen 10 lucruri pentru care… cu aceleași fețe, iar pe Realitatea o altă emisiune unde erau prezenți o mare parte din realizatorii emisiunilor Realității și doamna Alina Mungiu-Pippidi. Sincer, mi s-a părut mai interesantă abordarea emisiunii de pe Realitatea datorită faptului că era abordată o problemă pe care eu o strig de fiecare dată când am ocazia în cercurile mele: toată lumea ar trebui să răspundă pentru faptele lor cu pușcăria. Nu este o afirmație politică sau electorală (nu am nici un câștig în acest sens- nu fac parte din nici un partid și în acest moment nici nu simpatizez unul dintre ele 😀 ), ci mai de grabă o afirmație de bun simț. O mână de oameni au reușit să distrugă la propriu o țară bună sau rea, bogată sau nu, ei au reușit să o aducă la sapă de lemn și tare îmi este teamă de momentul în care ceea ce se întâmplă astăzi în Egipt, Liban, Sudan, se va întâmpla și la noi în cele din urmă. Pe acest fond, acești oameni să răspundă doar cu funcția și poziția politică? Nu mi se pare normal; ei după ce își fac plinul pentru o viață pentru 10 generații, credeți că le mai pasă de imaginea lor politică? Nici nu mai vor să audă de ea. Vor face precum domnul Ciorbea, după un mandat pe aproape la fel de dezastruos ca și acesta pe care îl trăim acum, după zece ani vine și dă lecții de moralitate și face ca toți dracii la tv. Astfel, dacă fiecare incompetent dintre câți vedem zi de zi la cârma instituțiilor publice, ar răspunde penal la finalul fiecărui mandat pentru ceea ce a făcut, sunt sigură ca nu s-ar mai înghesui prea mulți la vestitul ciolan.
Nu mi se pare corect față de ceilalți cetățeni ai României să fi atât de inconștient și de iresponsabil, de orb și lipsit de simțurile primare. Cred că și o colonie de cimpanzei este condusă mult mai responsabil, decât această țară guvernată de vertebrate, cică înzestrate cu gândire și discernământ. Un gust amar îmi lasă toți cei care fac parte din partidul de guvernământ. Atât sunt de violenți și absurzi, nu gândesc, vorbesc numai în sintagme învățate pe de rost din care nu îi mai scoți, sunt toți trași la indigo. Nici un pic de întelegere, nici un pic de discernământ; mie îmi dau senzația de oameni cu creierul șters.
Nu ți se pare?
Cenușăreasa 