De cateva zile ma incearca o tema destul de consumata la nivelul societatii si a actualitatii, insa nu rezolvata: discriminarea.

Ieri am avut una dintre experientele pe care le displac cel mai mult in viata: conflict deschis in mijlocul de transport in comun. Mi se pare atat de ciudat sa dezvolti o problema intr-un spatiu atat de mic, aglomerat; oricum mi se pare uneori prea incarcat si gol autobuzul, insa sa mai vad si dezlantuirea rautatii in stare pura acolo, mi se pare prea mult. Insa personajele cu care impart drumul spre si dinspre casa nu nutresc aceleasi simtaminte ca si mine, clar!

Astfel, se ia un grup de copii de bani gata de etnie romana si una bucata baiat de etnie romma. Desi in cartierul meu locuiesc mai multi rommi instariti, acesta vizibil facea parte din clasa de jos a societatii. Si una bucata de grup incepe sa se lege de una bucata baiat; injurii, cuvinte grele, cel din urma nu statea nepasator. Nu stiu daca aveau ceva conturi de reglat, insa imi vine greu sa cred acest lucru, avand in vedere ca nu aveau mai mult de 13-14 ani nici unul.

Nu m-am bagat, nu mai sunt justitiara lumii de cand am terminat liceul, insa nu am putut sa nu rumeg un pic situatia.

Si primul aspect care m-a pus pe ganduri a fost tocmai frageda varsta a personajelor mele. Ce se poate intampla in viata unui tanar sa ajunga la varsta aceea sa aibe un astfel de comportament fata de o alta persoana de alta etnie? Ok, o fi educatia, or fi experientele lor impreuna, insa totusi, vorbim despre niste copii!

Si aici am concluzionat ca discriminarea este o parte din noi; este parte a manifestarii active a rautatii noastre din nastere. Nu cred in omul bun si nobil, nu… omul are tot atatea esente bune, cate rele, iar discriminarea cred ca face parte din viata fiecaruia, fie ca vorbim despre cea rasiala, etnica, nationala, religioasa, ideologica, fiecare dintre noi a fost discriminat sau a discriminat.